Kompromat de amatori
Un troll mi-a scris pe Facebook, pretinzând că-mi fusese student și că terorizasem studenții generației lui. Când s-a deconspirat din greșeală, am aflat că mințea fără rușine.
как известно
Kak isvestno.
“După cum se știe.”
În cultura pop a anilor ‘70-’80, sintagma era o ironie amară la adresa modului în care se dicta adevărul în statele aflate sub dictaturi comuniste din estul Europei. Adevărul era impus în funcție de interesele partidului comunist și livrat cu dogmatism bombastic prin fraze de tipul “după cum se știe”. Cine nu era de acord devenea pe loc dușman al poporului și risca represalii.
Scriu și vorbesc public de mai mulți ani, ca avertizor în interes public, despre încălcările legii de la Facultatea de Psihologie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, care au apărut în investigații PressOne, Școala9 și HotNews sau Educație Privată. Drept represalii, conducerea facultății m-a sancționat ilegal fără să fie interesată că sancțiunea disciplinară avea să fie anulată de instanța de fond și de apel.
Pentru că adevărul contează prea puțin atunci când îl poți impune abuziv în facultate, din poziții de putere, prin sancțiuni disciplinare.
Kak isvestno.
De atunci, pentru a mă hărțui conducerea mi-a orchestrat o nouă anchetă disciplinară, în care m-a acuzat de “furt de timp” pentru că la o disciplină opțională pe care o predau nu se înscriu studenți, deși raportez asta, ca avertizor, de mulți ani de zile.
Ieri, la postarea prin care anunțam încă un material de presă care dezvăluie hărțuirea la care sunt supus ca avertizor în interes public la Facultatea de Psihologie de la Universitatea“, primesc un comentariu de la un aparent fost student, care mă acuză că aș fi hărțuit și umilit studenții generației lui.
Ce aflăm de aici? Că lumea trebuie să știe că lucrurile nu-s chiar așa cum s-a scris în presă și că pretinsul avertizor are de fapt un trecut foarte întunecat.
“Noi, studenții”.
Noi.
Ar exista un grup mare de oameni care nu au fost ascultați și care știu ei cine e de fapt Dumbravă.
L-am rugat să-mi detalieze cu dovezi afirmațiile făcute.
Am aflat că nu era nevoie de dovezi, pentru că lucrurile erau “știute”.
Am aflat, deci, că obligația mea era să “cer” presei să vorbească cu studenții, deși presa făcuse asta. Am aflat și că le pierdeam timpul studenților cu discursuri care nu au legătură cu materia, deși de ani de zile tot ce spun la toate cursurile și seminariile e înregistrat, iar multe dintre cursuri le-am postat și continui să le postez online. N-ar fi atât de simplu să dovedești că fac asta la cursuri? Cum se face că nu poți niciodată proba asta cu înregistrări, deși există zeci și zeci de ore?
Kak istvestno.
Și deodată, se întâmplă ceva ciudat. În mijlocul acestui schimb de replici unu la unu cu nou meu prieten Marius Bălan, apare un alt cont, cu un alt nume, care răspunde la persoana întâi, ca și cum ar fi făcut parte din conversație.
A părut ciudat până când, câteva zeci de secunde mai târziu, mesajul a dispărut și a reapărut identic, semnat de data asta de Marius Bălan.
A fost clar deodată că era vorba de un cont fals al unui troll care, de priceput ce era, îmi răspunsese din greșeală de pe contul personal și își autodezvăluise identitatea.
M-am uitat mai cu atenție la cine era Marius Bălan. Cont cu zero postări. Markerul clasic al unui cont fals de troll.
De acolo, a mai fost doar un pas să găsesc imaginea de tip stock images, pe Adobe Stock. Dacă vrei să fii și tu noul nostru prieten Marius Bălan, dă click acolo și cumpără și tu fotografia.
I-am spus persoanei reale că se vede cine e și că are cont fals, inițial a apărut din nou sub numele real și a încercat să acrediteze disperată ideea că ar fi altă persoană, care e de acord cu Marius Bălan. După care a șters tot.
Marius Bălan, al cărui cont era aici, nu mai există. S-a evaporat. A început să își șteargă disperată și de pe contul real informațiile despre parcursul academic și carieră. Vă puteți imagina de ce.
“Știu că e foarte posibil să ștergeți acest comentariu“. Ce să vezi, nu l-am șters eu, l-a șters chiar trollul. Ce ironie, nu?
Iată cel mai important aspect: Această persoană nu mi-a fost niciodată studentă. Am verificat. Pretinsele interacțiuni în care eu chinuiam studenții și le vorbeam despre lucruri irelevante erau doar minciuni. Invenții. Nici dacă aș fi făcut așa ceva, n-ar fi putut asista la ele, pentru că nu îmi fusese studentă.
“Noi studenții, NU mințim […]. Am fost acolo, în discuții cu dumneavoastră”
Nu mințim, doar postăm minciuni în nume colectiv despre experiența noastră groaznică de studenți cu Dumbravă fără să-i fost vreodată studenți, de pe conturi false pe care le ștergem în mare viteză dup-aceea când suntem descoperiți. Creativă definiție a mințitului, aș zice, dacă nimic din toate astea nu se încadrează la mințit.
Contează vreo dovadă? Evident că nu.
Kak istvestno.
“Se știe.”
În era sovietică, una dintre metodele des utilizate de discreditare și/sau reducere la tăcere a disidenților era kompromat-ul, diseminarea de informații false compromițătoare, care să distragă atenția de la criticile aduse de un disident politic, cu costuri pentru reputația acestuia. În România, cel mai celebru caz de kompromat a fost hărțuirea Emiliei Șercan ca represalii pentru numeroasele dezvăluiri de plagiat pe care le-a făcut de-a lungul anilor.
Iată cireașa de pe tort: cu persoana respectivă m-am întâlnit o singură dată, iar discuția noastră, în care îmi dă explicit și repetat dreptate, timp de 2 ore, atunci când aduc critici științifice ale lucrurilor care se întâmplă la Facultatea de Psihologie e înregistrată integral.
Ce să zic, o fi vrând presa să vorbească cu indivizi care-și fac conturi false ca să hărțuiască un avertizor mințind că i-au fost studenți, când de fapt nu i-au fost? Și că vorbesc despre un “noi, studenții [lui Dumbravă]” din care n-au făcut niciodată parte? Probabil că nu, pentru că orice jurnalist de investigație știe să-și caute surse credibile, așa cum au făcut-o și cei care au scris despre hărțuirea la care sunt supus.
Cel mai important e că, pe contul real al persoanei în cauză, existau mai multe conversații în care se felicita, după încheierea unui proiect în colaborare, tocmai cu unul dintre membrii comisiei de anchetă, comisie care mă va sancționa vinerea viitoare la ordinele conducerii. Ce coincidență incredibilă, nu-i așa? Trollul care venise să mă hărțuiască mințind că mi-a fost student, deși nu mi-a fost, e un colaborator al unui membru al comisiei de anchetă disciplinară. Evident, postările respective au dispărut în cea mai mare viteză de pe contul persoanei respective. Bine că există capturi de ecran.
Așa se execută un kompromat pentru discreditarea unui avertizor în interes public la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cam asta stă, în realitate, în spatele vocilor care sunt gata să garanteze că aș fi făcut lucruri îngrozitoare și că avertizorul nu e un avertizor, ci un nenorocit care a terorizat studenții.
Nu întâmplător, strategia apărea și în sancțiunea disciplinară ilegală din 2021, anulată de instanțele de muncă.
Anul trecut, în decembrie, vorbeam cu actualul ministru al educației, Daniel David, despre atentatul care era să-l coste viața pe Florian Ștefănescu-Goangă, precedentul rector psiholog al Universității clujene atunci când, în 1938, în plină ascensiune a mișcării legionare, mai mulți studenți resentimentari l-au împușcat în plină stradă, împreună cu agentul de poliție Enache Gruia, care a și murit.
România a avut în noiembrie-decembrie anul trecut și în primăvara asta un candidat la președenție care și-a exprimat deschis admirația pentru Mișcarea Legionară, promitea că, după alegerea lui, partidele politice urmau să dispară și vorbea deschis despre retragerea României din NATO și Uniunea Europeană.
Să ne întrebăm cum ar fi arătat lumea universitară din România dacă o astfel de lume s-ar fi materializat odată cu alegerea acestui candidat?
Kak istvestno.