Victoria

Cât mesianism proiectează fiecare dintre noi deja pe Nicușor Dan?

"Azi serbăm iar victoria și îndoiala se ascunde în gând."

Am construit interviul de anul trecut cu Mircea Miclea în jurul muzicii Timpuri Noi pentru că în 1994, anul în care Mircea publica Psihologie cognitivă, scoseseră un album unplugged care nu se mai auzise până atunci în România.

Ei sunau cum nu mai sunase nimeni până atunci, iar cartea lui Mircea era scrisă cum nu mai scrisese nimeni în psihologie în România până atunci.

1994 pare azi foarte departe, România cenușie și coruptă în care Mircea construia catedra de psihologie de la UBB și își publica volumul care a scris istorie în psihologia românească.

Mobilizarea istorică de aseară s-a întâmplat și ca să nu ne mai întoarcem acolo.

Amintindu-mi bine speranțele mesianice care fuseseră proiectate pe Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, mi-aș dori foarte mult ca lumea să nu ceară de la Nicușor Dan ce nu va putea livra și să fie profund dezamăgită dacă nu va putea livra mesianismul proiectat irațional pe el. A fost problema cea mai mare a liderilor politici post-decembriști.

Cel mai mult mi-aș dori și ca cei care, în comunism sau sub o guvernare AUR, ar fi făcut o carieră fulminantă, să-și ia măcar câteva luni să tacă și să nu bage chiar de azi capul în poza democrației.

Știu însă din date că lucrurile nu vor fi cum îmi doresc.

Realitatea neplăcută e că Nicușor a primit voturi și de la oameni cărora le place enorm să mimeze democrația, dar care l-ar răsturna mâine dacă principiile statului de drept s-ar aplica în instituțiile lor.

O ilustrare e povestea lui Mircea Miclea din episodul 2 al interviului, care, când a venit, ca ministru al educației, în primul an de guvernare Băsescu-Tăriceanu, un guvern investit cu aceeași încredere mesianică pe care o primiseră CDR-ul și Emil Constantinescu în 1996, și a introdus drept criterii de promovare universitară cercetarea științifică publicată în jurnale științifice internaționale. S-a confruntat cu o revoltă uriașă din sistemul care votase inclusiv pentru Băsescu-Tăriceanu.

Las aici câteva seturi de date care să ne țină, poate, cu picioarele pe pământ:

România suferă, de ani de zile, de cel mai acut exod de creiere înalt calificate din lume.

Analfabetismul funcțional e, tot de mulți ani, la 50% în rândul absolvenților de liceu.

O investigație PressOne arată că, în România, cercetarea științifică a devenit o afacere profitabilă cu universitari care inundă jurnale predatory pentru recompensele pe care le primesc de la universități.

În fine, tot Mircea Miclea, într-o conferință din 2023, explora efectele perverse ale aplicării unui principiu profund occidental în universitățile românești: autonomia universitară, fundamentală pentru protecția universităților de presiuni politice și religioase, s-a transformat în România într-un mecanism al perpetuării narcisismului universitar și al unui indiferentism care poluează universitățile românești.

Să ne înțelegem: toate astea s-au întâmplat cu președinte și guvern pro-occidental. Nu sunt produsul suveranismului izolaționist, care n-a ajuns (încă) la putere în România.

Ministrul Educației și-a prezentat azi raportul privind starea educației, despre care a declarat că dacă nu va fi asumat, el nu va mai rămâne în funcție. Cred c-ar trebui să-l citim.

Problemele României rămân în instituțiile corupte, pline de clientelă de partid sau de oameni cu mentalitate de clientelă de partid, care și-au construit triburi care controlează autoritar instituțiile respective și îi hărțuiesc pe cei care nu li se supun. Nu se vor putea schimba peste noapte, iar dacă AUR rămâne singura opțiune anti-sistem, la următoarele alegeri, nu cred că România mai poate avea, realist, ieșire din capcana suveranistă.