Cât costă să fii avertizor în interes public la Universitatea din Iași?
sau Sunt majoritatea cercetărilor publicate false? și cât te costă să vorbești despre un consens științific inconvenabil politic unei facultăți din România.
Am început săptămâna asta să predau un curs de psihiatrie pentru care sunt hărțuit de Facultatea de Psihologie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Predau la Facultatea de Psihologie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași din anii ‘90. Am văzut reforme succesive ale învățământului eșuând în lumea universitară, așa cum am văzut și prăbușirea sistemului de educație preuniversitară după aderarea la UE din 2007, când România a început ce în 2023 Banca Mondială cataloga drept unul dintre cele mai grave exoduri de cetățeni înalt calificați din lume.
Altfel spus, un procentaj foarte mare de oameni cu calificări înalte pleacă anual din România. Definitiv.
Impactul asupra nivelului educației din România a fost devastator: azi, 50% din absolvenții de liceu sunt analfabeți funcțional, iar între 35% și 50% sunt analfabeți numeric, având mari deficiențe în raționamentul matematic și statistic, iar fenomenul există cel puțin din 2013, de când Daniel David, actualul Ministru al Educației, discuta despre el, provocând controverse, așa cum mi-a spus într-un interviu de anul trecut, în care a reluat ceea ce spune de ani de zile: că aceste procente au devenit de mult timp o problemă de siguranță națională.
Cei mai buni dintre ei, care nu suferă de aceste probleme, pleacă și ei adesea definitiv din România.
În ultimii 20 de ani, m-am uitat ca profesor la Universitate la impactul acestor dinamici sociale și economice. Au fost dramatice.
În 2021, conducerea Facultății de Psihologie a încercat să-mi ordone favorizarea a două studente la Neuropsihologie, o materie obligatorie pe care o predam studenților de anul 3 de la programul de licență în psihologie. Am refuzat, invocând legea și regulamentele universitare și le-am dezvăluit studenților generației respective presiunile la care eram supus. Peste 100 de studenți au protestat public atunci față de presiunile făcute de conducere. Răspunsul public al decanului a fost să le declare pe cele două studente ca aflându-se “dincolo de orice regulament”.
Două luni mai târziu, conducerea facultății mi-a fabricat o anchetă disciplinară prin care m-a sancționat disciplinar, ca represalii pentru că refuzasem să încalc legea și să le favorizez pe cele două studente. Am dat în judecată Universitatea și am câștigat anularea sancțiunii atât la fond, cât și la apel. Sancțiunea disciplinară fusese ilegală, dată strict pentru hărțuirea unui avertizor în interes public.
Povestea a făcut obiectul unei investigații jurnalistice semnate de Bianca Felseghi pentru PressOne în 2024, la care conducerea facultății a refuzat să răspundă. Tactica de comunicare a fost un telefon rapid a doua zi la un tabloid local foarte prietenos cu Universitatea, cunoscut pentru platforma oferită terapeuților “holistici” sau senatoarei Diana Șoșoacă, în care decanul n-a răspuns la niciuna dintre acuzații și s-a mărginit să mă atace personal, spunând că am făcut “lucruri îngrozitoare”, pe care nu le dezvăluia, însă. De remarcat că, până și în acest tabloid local prietenos Universității, autoarea simțise nevoia să menționeze că “Întrebat de cazul celor două studente și dacă, într-adevăr, i-a propus profesorului Andrei Dumbravă să treacă cu vederea peste lipsa prezențelor și a activității din timpul semestrului, decanul a ezitat să răspundă”.
Am arătat, într-o postare anterioară, cum decanul, absolvent de filosofie, nu părea interesat că singura lui linie de argumentare era eroarea logică ad hominem și, mai important, cum, ca represalii suplimentare, cursul de Neuropsihologie îmi fusese luat de către directorul de departament după ce pretinses că aș fi avut evaluări negative din partea studenților, mințind că în ultimii 2 ani (2019-2020 și 2020-2021), Rectoratul Universității n-ar mai fi colectat aceste evaluări, pentru că era pandemie, deși Rectoratul a dezmințit public această afirmație, iar evaluările există pe site-ul Universității și astăzi. Găsiți întreaga poveste în postarea anterioară, tot acolo unde găsiți și protestele împotriva conducerii facultății a două generații de studenți, 2019-2020 și 2020-2021, după ce s-au comis două abuzuri împotriva lor. Fix generațiile a căror evaluare la adresa mea lipsea misterios când mi s-a luat cursul, deși Rectoratul o colectase. Ce coincidență, nu?
Hai să dublez miza. Dar dacă le vorbești studenților despre criza replicabilității? De peste un deceniu, psihologia a realizat că un procent îngrijorător din rezultatele științifice pe care le publică în jurnalele științifice sunt nereplicabile din cauza calității metodologice problematice a studiilor științifice.
În 2005, când John Ioannidis publica faimosul “Why Most Published Research Findings Are False”, un articol care azi își are propria pagină de Wikipedia, ajunge deja la 14 000 de citări, în care atrăgea atenția că precaritatea metodologică a multor studii științifice s-ar putea să plaseze rata de rezultate fals-pozitive la peste 50%, era privit cu scepticism.
Între timp, în 2015, 100 de studii publicate în jurnalele științifice de vârf, s-au replicat doar 36 (și nu, sigur n-a fost din cauza incompetenței echipelor de replicare, așa cum s-a încercat o apărare în 2015-2016), o știm din 2016, când 14/28 din rezultatele publicate în alte jurnale de vârf s-au replicat, la fel și în anii următori în care arii întregi de cercetare s-au dovedit a fi nereplicabile, iar pentru sănătatea mentală asta a însemnat să aflăm că tratamentele (deopotrivă psihologice și farmacologice) au, în realitate, efecte mult mai limitate decât credeam până acum 10 ani.
Măsura în care Ioannidis a avut sau nu dreptate e azi încă dezbătută, dar pentru psihologie, există sugestii din mai multe direcții că peste 50% din literatura publicată în jurnalele științifice s-ar putea să fie formată din rezultate fals-pozitive.
Dacă le vorbești studenților despre asta, la Iași te alegi cu o sancțiune disciplinară. Printre pretextele fabricate în 2021 pentru sancțiunea disciplinară dată ca represalii pentru că refuzasem să le favorizez pe cele două studente, Facultatea de Psihologie m-a acuzat nici mai mult, nici mai puțin, decât de “defăimarea psihologiei ca profesie și știință”.
Dacă le vorbești studenților despre o problemă care era în 2021 deja de consens științific, discutată la vârful științei, în jurnale precum Nature și Science, asta constituie, la Iași, defăimarea profesiei. Aflam în 2021 și că psihologia era pe cale să depășească inconvenabila criză a replicabilității. În 2025, dacă te uiți în jurnalele științifice, afli în continuare că “Psychology is in the midst of a “replication crisis”, dar pentru o comisie de anchetă disciplinară care vrea să reducă la tăcere un avertizor în interes public, asta contează prea puțin.
La proces, judecătoarea de la instanța de fond a ascultat mirată cum Facultatea de Psihologie încercase să anuleze consensul științific internațional printr-o sancțiune disciplinară abuzivă, iar cea de la instanța de fond a mers încă și mai departe, menționând explicit în decizia de respingere a apelului Universității Ghidul privind art.10 din Convenția europană a drepturilor omului legat de libertatea de exprimare care prevede explicit:
“Instituțiile cu misiune de serviciu public, cum sunt de exemplu universitățile, sunt supuse acelorași principii. Curtea a considerat că protecția autorității unei universități este un simplu interes instituțional care nu are neapărat aceeași pondere ca protecția reputației sau a drepturilor altora în sensul art. 10 § 2 (Kharlamov împotriva Rusiei, pct. 29). În consecință, limitele criticilor admisibile sunt mai largi pentru universități, chiar dacă aceste critici au un impact negativ asupra reputației lor. Aceasta este o componentă a libertății academice, care, în opinia Curții, permite cadrelor universitare să își exprime în mod liber opiniile cu privire la instituția sau sistemul în care lucrează și să disemineze fără restrângeri cunoașterea și adevărul (Sorguç împotriva Turciei, pct. 35; Kula împotriva Turciei, pct. 38).”
Povestea a apărut în octombrie 2024 într-o lungă investigație semnată de Andreea Archip pentru Școala9 și HotNews, în care divulgam public, ca avertizor în interes public, nu doar sancțiunea disciplinară ilegală, ci și lunga serie de ilegalități comise de conducerea Facultății de Psihologie de-a lungul anilor, de la scoatarea anuală la concus a unui număr mult mai mare de locuri decât permit sălile facultății, studenții stând adesea în picioare la cursuri, la mușamalizarea plagiatelor masive ale studenților sau a cursurilor neținute de către decan și alte cadre didactice ale facultății.
Săptămâna asta, am început să predau la masteratul de Psihologie clinică și psihoterapie al Facultății de Psihologie, un curs de Nosologie psihiatrică pentru care sunt hărțuit deja de 5 luni de conducerea facultății. După ce în 2021, cursul obligatoriu de Neuropsihologie mi-a fost luat de către directorul de departament pentru că refuzasem să le favorizez pe cele două studente, e prima dată când predau din nou un curs obligatoriu studenților de la psihologie.
Cursul mi-a fost acordat doar la intervenția Rectoratului care a constatat că din 2021, în norma mea universitară, singurul curs pe care-l aveam normat era un opțional de Psihopatologie la care anual nu se înscriau studenți. Drept represalii, am primit la pachet și un curs de Psihologia educației, deși n-am nicio competență și n-am predat vreodată nimic legat de psihologia educației, n-am nici măcar publicații în domeniu (încălcându-se normativele ARACIS (“Fiecare cadru didactic și de cercetare propriu desfășoară activități de cercetare științifică în domeniul disciplinelor pe care le acoperă, valorificate prin publicații în reviste de specialitate sau edituri din țară sau din străinătate, indexate în baze de date sau recunoscute de către comunitatea științifică din domeniu”) și deci, art. 12 (b) din Legea învățământului superior 199/2023, care obligă universitățile să se supună normativelor ARACIS. Am semnalat aceste aspecte, ca avertizor. Am fost ignorat și obligat să predau un curs pentru care nu am nicio competență.
Mai important, mi-a fost fabricată o nouă anchetă disciplinară. Deși semnalez din 2022, ca avertizor în interes public, că la cursul opțional de Psihopatologie nu se înscrie niciun student și sunt ignorat de fiecare dată, cu încălcarea Ordonaței 27/2002 și deși art. 213 (11) din Legea 1/2011 spunea că “Directorul de departament răspunde de planurile de învățământ, de statele de funcții, de managementul cercetării și al calității și de managementul financiar al departamentului.”, iar art. 143 (1) din Legea 199/2023, care a înlocuit-o, spune că “Directorul de departament răspunde de elaborarea și implementarea planurilor de învățământ, de statele de funcții, de managementul cercetării și al calității și sprijină conducerea instituției de învățământ superior în activitatea de management financiar al departamentului.”, directorul de departament și-a adus aminte abia după ce am primit cursul obligatoriu de Nosologie psihiatrică de acest aspect și m-a acuzat că fur timp.
Ați citit bine.
Pentru că la cursul opțional de Psihopatologie nu se înscriu studenți, sunt acuzat de furt de timp.
Tot ce am făcut a fost să le comunic studenților exigențele didactice de la cursul opțional, că fac evaluări de seminar în format grilă, că citim bibliografie de actualitate, în engleză și că evaluarea finală e orală și, conform regulamentului studenților elaborat de Senat, nu poate fi contestată.
Am fost acuzat că i-am intimidat pe studenți, determinându-i să nu se înscrie la cursul opțional și prejudiciez în felul ăsta Universitatea.
Repet, deși semnalez asta din 2022 și sunt ignorat.
Motivul real al anchetei disciplinare cu care sunt hărțuit devine mai clar dacă aflăm că de peste 5 luni, directorul de departament mă hărțuiește să renunț la conținuturile legate de criza replicabilității și să nu le spun nimic despre asta studenților.
Exact ca în 2021, orice discuție despre acest consens științific e cenzurată.
Asta în ciuda faptului că libertatea academică e apărată de nu mai puțin de 10 articole din Legea învățământului superior 199/2023, care prevede clar:
“În instituțiile de învățământ superior este asigurată libertatea academică. Aceasta implică dreptul tuturor membrilor comunității universitare de a se exprima liber, atât în mediul universitar, cât și în afara acestuia, în raport cu activitatea didactică, de cercetare sau de creație intelectuală, precum și cu orice alte activități vizând instituția de învățământ superior în cadrul căreia activează, conform legii. În aceeași măsură, libertatea academică înseamnă libertatea de a învăța, preda și cerceta, fiecare dintre acestea presupunând libertatea de a gândi, de a pune sub semnul întrebării și de a împărtăși idei, în interiorul și în afara instituției de învățământ superior.”
“Libertatea academică este libertatea personalului academic și a studenților de a se angaja în cercetare, predare, învățare și comunicare în și cu societatea, fără interferențe sau teama de represalii.”
Directorul de departament a încercat în mod repetat să-mi interzică orice discuție despre consensul științific al crizei replicabilității. Lovindu-se de refuzul meu, semnalat ca avertizor, și-a amintit că la cursul meu opțional nu se înscriu studenți. Vă puteți imagina de ce e atât de interesat, așa cum era și în 2021, ca un avertizor în interes public să nu le spună studenților despre cât de multe studii din psihologie sunt nereplicabile.
La audierea disciplinară din 12 februarie, presa nu a fost primită, deși a venit de la 5 publicații, iar înregistrarea audio a anchetei mi-a fost interzisă. Nesurprinzător, am prins comisia de anchetă încercând să-mi ascundă probe și doar după un scandal care s-a întins pe mai multe minute, în care se țipa la mine mincinos că probele respective mi-au fost deja puse la dispoziție (nu fuseseră), am putut să le primesc. Abia atunci am aflat că eram acuzat de furt de timp, până atunci mi se spunea că eram acuzat de intimidarea studenților.
Miza sănătății mentale e una la care n-am să renunț la acest curs. Problemele care au produs criza replicabilității ne-au arătat și că eficiența tratamentelor de sănătate mentală a fost semnificativ supraestimată de studii de calitate slabă, situația fiind valabilă deopotrivă pentru tratamentele psihologice și pentru cele farmacologice. Un articol recent descrie problema ca încălcând normele etice ale Asociației Psihologilor Americani, dat fiind că are un impact direct și imediat pentru pacienți.
De ce face conducerea facultății eforturi de o asemenea amploare pentru a mă împiedica să vorbesc despre criza replicabilității? Cred că vă puteți imagina.
Și totuși, tocmai am făcut-o. Ca avertizor în interes public. Vă invit semestrul ăsta la acest curs, care e public.
Ah, să nu uit. Decanul Ștefan Boncu, cel care le declara în 2021 pe cele două studente ca fiind “dincolo de orice regulament”, e astăzi la al treilea mandat de decan, deși legea permite doar două, profitând de foarte controversata resetare a numărătorii mandatelor de la schimbarea legii din 2023, care permite rămânerea în funcție timp de 3 sau chiar 4 mandate pentru unii decani sau rectori norocoși. Între timp, și-a numit o comisie de anchetă disciplinară formată din lectori, care nu-l mai poate ancheta disciplinar nici pe el, nici pe directorul de departament, dat fiind că la art. 177, Legea 199/2023 prevede “Pentru cercetarea abaterilor disciplinare săvârșite de personalul didactic și de cercetare se constituie comisii de analiză formate din 3-5 membri, cadre didactice sau de cercetare care au funcția didactică/de cercetare cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea.”
Cum comisia e formată, cu o excepție, din lectori și e singura comisie care există în facultate, atât decanul, cât și directorul de departament au devenit intangibili. Nu pot fi anchetați disciplinar pentru nicio abatere, deși am sesizat nenumărate în ceea ce-i privește.
Spune foarte multe că singura comisie de disciplină din Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” care e formată din lectori și deci nu poate ancheta conferențiari și profesori e la Facultatea de Psihologie.